Patria Credit susține micile afaceri rurale oferind finanțare fără garanții cu suportul Uniunii Europene

  • Patria Credit a semnat un acord cu Fondul European pentru Investiții (FEI) și beneficiază de o garanție finanțată de Uniunea Europeană în cadrul Programului pentru ocuparea forței de muncă și inovare socială (EASI) 
  • Patria Credit lansează, astfel, un nou produs de finanțare, fără garanții reale, până la 120.000 de lei și vine în sprijinul afacerilor rurale mici și foarte mici indiferent de obiectul de activitate (agro sau non-agro)
Află mai multe detalii Solicită acest serviciu

București, 5 noiembrie 2020

Patria Credit anunță semnarea unui acord prin care beneficiază de suportul Uniunii Europene și al Fondului European pentru Investiții Strategice (FEIS) în vederea facilitării accesului clienților săi la posibilitatea obținerii unei finanțări de până în 120.000 lei, fără avans și fără garanții, prin intermediul Programului pentru Ocuparea Forței de Muncă și Inovare Socială (Employment and Social Innovation - EaSI).

Noua inițiativă vine în ajutorul micilor întreprinzatori din zonele rurale cu activități derulate în domeniul agricol sau non-agricol, indiferent de forma de organizare stabilită (de exemplu: producători agricoli, PFA, II, IF, SRL etc). Beneficiul acestui produs este reprezentat, în principal, de lipsa garanțiilor solicitate în mod obișnuit pentru acoperirea sumei împrumutate, aceasta fiind acoperită în premieră  în proporție de 90% de garanția europeană ca formă de sprijin în pandemia COVID până în aprilie 2021, ulterior aceasta revenind la 80% din valoarea finanțată.

”Garanția europeană ne permite să mărim limita maximă a finanțărilor acordate, până la 120.000 de lei, și să susținem în continuare dezvoltarea producătorilor agricoli și micilor afaceri din mediul rural. Totodată, noua facilitate crește numărul celor care pot primi finanțare chiar dacă nu dispun de garanții suficiente, situație des întâlnită în mediul rural. Este un nou proiect dezvoltat cu FEI, partener strategic al Patria Credit, și ne bucurăm de încrederea acordată în sprijinirea micilor antreprenori români și dezvoltarea comunităților rurale. Mai mult, noul acord susține demersul comun al Patria Credit și FEI de a oferi acces la finanțare segmentelor vulnerabile și de a contribui astfel la creșterea gradului de incluziune financiară, economică și socială.”  a declarat Raluca Andreica, CEO Patria Credit.

Noul produs se va numi credit fără garanții EaSI de la Patria Credit și va facilita accesul la microfinanţare pentru producătorii agricoli și afacerile mici. Prin aceast nou produs pot fi finanțate activitatea curentă (de exemplu achiziția de mărfuri, materii prime sau salarii etc.), investiții (de exemplu achiziții de echipamente, utilaje, mijloace de transport și chiar achiziții sau îmbunătățiri imobiliare) sau proiecte cu destinație mixtă (capital de lucru și investiții).

Patria Credit este unul dintre cei mai importanți și dinamici finanțatori ai producătorilor agricoli din România, cu peste 15 ani de experiență și expertiză puse în slujba dezvoltării comunităților rurale. În prima jumătate a anului 2020, Patria Credit a continuat trendul ascendent de creștere, înregistrând un profit de 2,6 miloane de lei în creștere cu 15% față de aceeași perioadă din 2019, rămânând alături de antreprenori indiferent de vremuri si provocările aduse anul acesta de criza sanitară generată de Covid-19.

De asemenea, in contextul general de COVID-19, Patria Credit a continuat sa fie alaturi de producatorii agricoli si micile afaceri cu produse noi, cum ar fi creditul tomatina,  si fluxuri simplificate digitale - plata ratelor cu cardul in site si flux de creditare initiat in on-line- , facilitand accesul rapid la finantare in conditii de siguranta si atentie maxime pentru fermieri si micile afaceri.  

Produsul poate fi solicitat și online chiar aici.

Vei găsi codul creditului în “Scrisoarea de plată” primită primită la acordarea creditului sau pe cardul de plată primit acasă. Codul este un număr compus din 18 cifre.

Ghidul de plată cu cardul

Introdu suma de plată în LEI


Îți recomandăm să plătești întreaga valoare a ratei lunare.

În măsura în care dorești să faci plăți multiple, poți reveni pentru plată.